Peste 1 milion de români vor primi asta gratis. Anunțul oficial al autorităților pentru persoanele vulnerabile

de: Andrei Simion
21 05. 2020

Guvernul a promis că va lua măsurile necesar protejării persoanelor vulnerabile. Acum vedem și prima măsură în acest sens.

Guvernul a stabilit că alocă circa 150 de milioane de lei. Banii vin din Fondul de rezervă bugetară. Vor fi folosiți în achiziționarea de măști de protecție pentru familiile și persoanele vulnerabile.

Banii alocați acum de Guvern vor fi folosiți de Ministerul Sănătății, care va achiziționa măștile. Vor fi apoi distribuite autorităților locale prin direcțiile județene de sănătate publică, conform Profit.ro. Vor avea și obligația de a trimite listele cu beneficiarii. Potrivit premierului Ludovic Orban, o mască de protecție ar putea fi achiziționată la un preț de sub 2 lei.

De gratuitate ar beneficia aproximativ 1,1 milioane de persoane. Sunt cele care primesc venit minim garantat sau alocație de sprijin.

Parlamentul lucrează la o lege pentru un ajutor similar

Recent, Senatul a votat un proiect de lege care să ajute românii. Propunerea legislativă a fost adoptată de către Senat pe 19 mai. Ideea e de-a oferi cetățenilor măști de protecție. Raportul Comisiei de sănătate a Senatului, de admitere fără amendamente, a fost însuşit de plen. Senatorii au votat prin telefon: 89 de voturi pentru şi 43 de abţineri.

„Prin prezenta lege se acordă gratuit un set de 30 măşti de protecţie pentru fiecare cetăţean român aflat pe teritoriul României până la 15 mai 2020. În vederea asigurării de protecţie cetăţenilor de pe teritoriul României în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătăţii, prin Unifarm SA, dispune achiziţionarea de măşti de protecţie, conform standardelor europene în vigoare, preponderent de la producători interni şi din import. Fondurile pentru acordarea măştilor se asigură de la bugetul de stat şi din fondurile proprii ale companiei Unifarm”, se arată în proiectul depus la Senat în 27 aprilie.

În expunerea de motive se subliniază că foarte mulţi cetăţeni se află în imposibilitatea de a suporta cheltuielile aferente achiziţionării acestor măşti.

Asta pe fondul pierderii temporare sau definitive a locurilor de muncă şi din cauza preţurilor oscilante pentru măştile de protecţie. În plus, necesarul de măşti de protecţie nu este acoperit de farmacii sau comercianţi, iar în unele cazuri specula face ca aceste produse să fie complet inaccesibile.